vineri, 18 septembrie 2009
Subventii pentru graul de samanta
In baza Legii nr. 381/2002 privind acordarea despagubirilor in caz de calamitati naturale, ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, a emis un ordin prin care se aproba culturile agricole si speciile de animale pentru care se subventioneaza primele de asigurare pentru factorii de risc. Este vorba de grau de toamna si floarea-soarelui pentru consum si samanta, soia, sfecla de zahar, plantatii de vii nobile si livezi intensive, iar la animale, de specia bovine. La graul de samanta, subventia este 36,5% din pretul de comercializare, adica, la un pret mediu de 6.500 lei/kg, subventia ar fi de circa 2.100 lei. Dar, daca, asa cum prevad normativele MAAP, se scade TVA-ul, subventia s-ar situa undeva in jurul a 1.000 lei/kg. Pentru a primi subventia, producatorii trebuie sa faca dovada ca au insamantat, iar calculul este destul de complex, pentru ca in cazul suprafetelor total calamitate s-a avut in vedere volumul boabelor germinate, care difera de la un soi la altul, precizeaza oficialii Ministerului Agriculturii.
Deficitul bugetar a atins 1,6 la suta din PIB
n primele 9 luni ale anului, cheltuielile bugetului general consolidat au totalizat 342.813,5 miliarde lei si prezinta un grad de realizare de 68,4 la suta fata de estimarile anuale - se arata intr-un comunicat privind executia bugetara pe 9 luni remis de Ministerul Finantelor. Potrivit MF, acest grad de realizare a cheltuielilor bugetare este relativ redus si difera mult de la un buget la altul. La fondul asigurarilor sociale de sanatate s-au cheltuit deja 75,4 la suta din sumele prevazute pentru intreg anul, in timp ce un grad redus de utilizare a alocatiilor bugetare se remarca la bugetul asigurarilor pentru somaj, de 60,2 la suta, dar si la cheltuielile din creditele externe ale ministerelor, respectiv 65,5 la suta. Analiza in structura functionala a cheltuielilor bugetului releva mentinerea dominanta a cheltuielilor pentru asistenta sociala, alocatii, pensii, ajutoare si indemnizatii in volumul cheltuielilor social-culturale (57,2 la suta). Cheltuielile pentru actiuni economice in perioada primelor 9 luni au fost superioare in termeni nominali cu numai 17,2 la suta celor efectuate in aceeasi perioada din anul trecut si se constata o reducere cu 10,2 la suta a cheltuielilor pentru sustinerea agriculturii si silviculturii. Pe partea de venituri, care au insumat, in perioada de referinta, 31.8704,4 miliarde lei, cea mai slaba colectare se gaseste la bugetul asigurarilor sociale (BAS), precum si la fondul special pentru modernizarea drumurilor publice. Potrivit MF, un grad superior de colectare a veniturilor s-a inregistrat la fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic si la fondul asigurarilor sociale de sanatate. Deficitul bugetului general consolidat reprezinta 1,6 la suta din produsul intern brut estimat, incadrandu-se in limitele proiectate. Ca si in anii trecuti, deficitul cel mai ridicat se regaseste la nivelul bugetului asigurarilor sociale de stat, care inregistreaza un sold negativ de 10.223,3 miliarde lei, din cauza unui grad mai redus de colectare a veniturilor decat cel de efectuare a cheltuielilor.
Bucurestenii - dispusi sa-si asigure obligatoriu locuintele
O lege a asigurarii obligatorii a locuintelor ar fi utila sau foarte utila, considera aproape trei sferturi dintre bucurestenii chestionati in cadrul unui sondaj realizat de compania Media Controller Research Company, in timp ce peste jumatate dintre subiecti apreciaza ca impunerea prin lege a unei anumite societati de asigurare este nejustificata. Conform sondajului, 83,9% dintre subiecti au auzit de proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuintelor. Astfel, 74,5% dintre subiectii chestionati au declarat ca o lege de asigurare obligatorie este "utila" sau "foarte utila", in timp ce nivelul celor care considera aceasta lege "inutila" este de 7,9%. Peste 60% dintre subiecti considera ca impunerea prin lege a unei anumite societati de asigurare este "mai putin justificata" sau "deloc justificata", in timp ce, raspunzand la aceeasi intrebare, 6,2% dintre subiecti afirma ca o astfel de masura este "deplin justificata". In cazul in care statul ar impune prin lege o anumita societate de asigurari, 42,4% dintre subiectii intervievati ar prefera ca asigurarea locuintelor sa fie facuta mai degraba la o societate de stat, iar 17,9% dintre cei care au raspuns sondajului prefera o societate privata. Studiul a fost realizat in perioada 27 octombrie - 2 noiembrie, la comanda revistei Piata Financiara, prin folosirea metodei interviurilor telefonice pe un esantion de o mie de persoane, reprezentativ la nivelul populatiei de peste 18 ani din Bucuresti. In analiza rezultatelor sondajului, trebuie tinut cont de cateva aspecte. Bucurestiul in martie '77 ramane, in memoria colectiva, imaginea a ceea ce inseamna un cutremur foarte mare. In general oameni informati, bucurestenii nu aveau cum sa nu afle ca, pana la urma, un cutremur mare va veni, mai devreme sau mai tarziu. In acelasi timp, au auzit si de efectele acestuia, pentru care exista tot felul de estimari. Ieri, spre exemplu, la un seminar pe teme de asigurari organizat de Piata Financiara, s-au prezentat studii care vorbesc de o pierdere estimata pentru Bucuresti de aproximativ 4 miliarde de dolari pentru fondul de locuinte in starea actuala, in cazul unui cutremur de peste 7,2 grade (in aceleasi ipoteze, daca toate locuintele din Bucuresti ar respecta cele mai recente normative de constructie, pierderea ar fi de numai 1,5 miliarde dolari). Un studiu al Institutului INCERC Bucuresti arata ca numarul de cladiri de locuit care ar suferi avarii semnificative este de ordinul a 23.000, din care la circa 10% sunt sanse mari pentru un colaps partial si chiar total. Proportia atat de mare in care bucurestenii accepta caracterul obligatoriu al unei asigurari a locuintelor nu poate fi un indiciu de aceeasi masura pentru nivelul de acceptare la nivelul intregii tari, in primul rand datorita diferentelor de nivel de trai.
600 miliarde lei pentru legumicultura de sera
Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor a demarat un program pentru revitalizarea productiei legumicole de sera, in bugetul pe anul 2003, in acest scop, fiind prevazuta suma de 600 miliarde lei. Programul guvernului pe perioada 2001-2004 prevede dezvoltarea culturilor in serele calde, de la 410 ha, in 2002, la 968 ha in 2004, si reabilitarea suprafetelor de sera de la 1.101 ha la 1.378 ha - a precizat, marti, la conferinta de presa, ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu. Se preconizeaza o crestere a productiei cu peste 40%, concomitent cu cresterea exportului la cel putin 35% din productia totala si reducerea importurilor la 20-25 mii tone la legumele de sera. Necesarul populatiei, in perioada in care nu exista legume de camp, este de 1.120.000 tone de legume de sera. Pentru a-i stimula pe producatorii de legume, Ministerul Agriculturii va suporta 30% din costurile pentru energia electrica necesara la incalzirea apei de sera. In momentul de fata, din cele 1.378 ha, 418 ha sunt in sere calde, 683 in sere reci si 277 ha nefunctionale. 39% din suprafata este detinuta de societati si institute ale statului, 9% de societati cu capital mixt si 52% de societati private.
Agentia SAPARD - o noua sesiune de cereri de proiecte
Agentia SAPARD a lansat cea de-a patra sesiune de cereri de proiecte din cadrul masurii privind dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale, data-limita pentru depunerea documentatiilor fiind 29 noiembrie, informeaza un comunicat al Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti. In functie de regiunea de dezvoltare in care este localizat proiectul, cererea de finantare trebuie depusa, direct, la una dintre reprezentantele birourilor regionale de implementare a programului SAPARD, aflate in Iasi, Constanta, Targoviste, Craiova, Timisoara, Satu Mare, Alba Iulia si Bucuresti. Fondurile alocate sunt destinate constructiei si modernizarii drumurilor si podurilor locale comunale, sistemelor de alimentare cu apa potabila, precum si realizarii de sisteme de canalizare a apei prin investitii legate de statii de tratare. Cererile de finantare pot fi depuse de catre consiliile locale si asociatiile cu statut juridic din consiliile locale ale comunelor din Romania, in timp ce suma solicitata prin intermediul cererii de finantare poate fi cuprinsa intre 100.000 de euro si un milion de euro. Un solicitant poate primi ajutor financiar nerambursabil in cadrul acestei masuri doar de doua ori din alocatiile financiare aferente perioadei de aplicare a programului SAPARD, pentru doua proiecte diferite, cu un total cumulat in limita maxima eligibila a valorii finantarii.
Sapte tineri - raniti intr-un accident rutier la Sibiu
Sapte tineri au ajuns la spital, duminica, dupa ce masina in care se aflau s-a izbit violent de un copac pe Drumul National 14, in localitatea sibiana Sura Mare. Cristian Barac s-a oferit sa isi duca prietenii acasa de la discoteca, desi avea carnet de numai cateva luni, si a acceptat chiar sa ia in masina opt persoane. Potrivit politistilor sibieni, tanarul a condus cu viteza prea mare, iar in localitatea Sura Mare, masina s-a rasturnat, a iesit de pe sosea si s-a izbit violent de un copac. "Lipsa de experienta si viteza neadaptata la conditiile de drum si trafic constituie principala cauza a producerii acestui eveniment rutier deosebit de grav. In autoturismul Ford Taunus se aflau opt persoane", a declarat inspectorul Lucian Tarnu de la Serviciul Politiei Rutiere Sibiu. Medicul de garda Draia Cotizo, de la Serviciul de Urgenta Sibiu, afirma ca starea a trei tineri este mai grava, iar ceilalti patru internati au suferit rani mai usoare. Lui Cristian Barac i se va intocmi dosar penal pentru vatamare corporala grava.
Doi administratori de asociatii de proprietari din Roman si-au luat talpasita
Valerica Marin, care a fost administratorul asociatiei de proprietari nr. 42, din Roman, si Maria Iacoban, care a indeplinit aceeasi functie la asociatia vecina, nr. 41, sunt acuzate de delapidare, fals si uz de fals. Ele si-au insusit din banii locatarilor sume de ordinul miliardelor de lei. Valerica Marin a furat peste 1 miliard numai in perioada 2000-2001. Politistii si procurorii vorbesc insa si de alte "gauri" pe care ea le-a produs in fondurile asociatiei. In timpul anchetei, Valerica Marin a disparut de la domiciliu si este data in urmarire generala de un an de zile (noiembrie 2001). Zilele trecute, Maria Iacoban, care a dat iama in casieria asociatiei de proprietari nr. 41, golind-o de peste 2 miliarde lei, a disparut si ea. A fost data in urmarire generala. Se pare ca femeia, impreuna cu una dintre fiice, a parasit tara, lasandu-si ceilalti doi copii ai sai in grija unor rude apropiate. Din surse ale Politiei am aflat ca cele doua vor fi date in urmarire si prin Interpol.
Infractor hunedorean - prins la Orastie
Un barbat dat in urmarire generala si internationala de patru ani a fost prins, la sfarsitul saptamanii trecute, in localitatea hunedoreana Orastie. Conform purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Hunedoara, inspectorul Magda Popa, Florian Ghisa (46 de ani), personaj cunoscut in lumea interlopa a municipiului Orastie, avea de executat o pedeapsa cu inchisoarea de un an si jumatate, dupa ce, in noaptea de 23 spre 24 noiembrie 1998, a provocat un accident la iesirea din Orastie spre Sebes. Accidentul s-a soldat cu ranirea grava a unei persoane, iar Ghisa a fost condamnat de Judecatoria Orastie la un an si jumatate de inchisoare pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice peste limita legala si vatamare corporala grava din culpa. Barbatul a fugit insa din tara, ascunzandu-se in Ungaria si Germania. El a revenit in Romania pe 18 noiembrie a.c., fiind retinut de politisti, patru zile mai tarziu, in casa parintilor sai din
Doua angajate ale LOTO - arestate pentru revendicarea frauduloasa a unui castig de 630 milioane de lei
n timp ce escrocul Stancu Ogica, pretinsul castigator la loto al marelui premiu de un milion de dolari, era condamnat la trei ani de inchisoare, o alta grupare de escroci a ajuns in arestul politiei, dupa ce a incercat sa revendice fraudulos un premiu de peste o jumatate de miliard de lei. Afacerea a fost pusa la cale de sefa unei agentii "Loto" din centrul Capitalei, impreuna cu o casiera din subordine, un smenar, zis "Titi Dumnezeu", si prietena acestuia. Seful Sectorului 3 Politie, comisarul Marian Tiganus, a prezentat, ieri, intr-o conferinta de presa, escrocheria pusa la cale de cei patru, care voiau sa-i fure castigul unui batran de 72 ani. Acesta nu observase ca are cinci numere castigatoare. Profitand de acest lucru, casiera Negumereanu Ioana, sefa ei, Manea Lucia, si Stanciu Dumitru, zis "Titi Dumnezeu", au hotarat sa puna mana pe bani. Dupa ce adevaratul castigator, Tanasescu Laurentiu, a predat biletul la agentia din str. Smardan nr. 13, primind in schimb numai 1,2 milioane lei, a fost gasita o tanara care sa revendice adevaratul premiu. Cum nici "Titi Dumnezeu" nu putea fi implicat direct, avand in vedere trecutul sau, cei trei au apelat la prietena acestuia, Pascu Nicoleta. In prima faza, fata nici nu a stiut despre ce este vorba. Chemata si ea la agentie, datele ei au fost trecute peste cele ale batranului. Abia apoi i-a fost dezvaluit planul. Ea a fost sfatuita sa urmeze exact instructiunile, altfel urmand sa ajunga la puscarie. Apoi, a urmat punerea in aplicare a planului, conform celor prezentate mai sus. Dupa sesizarea "Loteriei", politistii de la Sectia 10, condusa de comisarul Monel Tucmeanu, au cercetat-o, in prima faza, pe Negumereanu, pentru neglijenta in serviciu. In timpul audierilor, atat ea, cat si sefa ei, Manea Lucica, au negat implicarea lor in escrocherie, sustinand varianta stabilita impreuna cu Pascu. Tanara, desi amenintata, potrivit politistilor, de catre Stanciu "Dumnezeu", s-a hotarat sa spuna adevarul. La data de 11 noiembrie a.c., ea a venit la Sectia 10 si a povestit cele intamplate. Cele doua casiere de la "Loto" au fost retinute si reaudiate, recunoscandu-si fapta. Cateva zile mai tarziu, judiciaristii de la Sectia 10 l-au prins si pe "Titi Dumnezeu". Toti patru au fost arestati de procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 3, sub acuzatiile de abuz in serviciu contra intereselor publice, tentativa de inselaciune, fals si uz de fals. Potrivit comisarului Marian Tiganus, in urma finalizarii anchetei, batranul isi va putea incasa marele premiu.
Conductori de tren - traficanti de heroina
Dupa un an si jumatate de investigatii, 14 membri ai unei grupari internationale de traficanti de heroina, care actionau pe ruta Turcia-Romania-Europa Occidentala, au fost arestati. Reteaua condusa de turcul Karamagarali Halit a traficat, in perioada august 2000-aprilie 2001, 237 kilograme de heroina, a carei valoare, pe piata din Romania, se ridica la aproape 500 miliarde lei. Pentru prima data in tara noastra, membrii unei grupari rivale, inarmati cu pistoale si cutite, si-au atacat concurentii, furandu-le 20 kilograme de heroina dintr-o locuinta din comuna giurgiuveana Mihailesti. Politistii din cadrul Directiei Generale de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, condusa de chestorul Mihai Stoica, au prins sapte conductori de vagoane de dormit din trenuri de transport international, care, profitand de faptul ca aveau vize Schengen si nu dadeau de banuit autoritatilor, traficau zeci de kilograme de droguri. La 17 aprilie 2001, liderul retelei, Karamagarali Halit, 40 ani, cetatean turc, cunoscut cu antecedente penale, a fost prins in flagrant, impreuna cu complicii sai, Badea Petre, 34 ani, si Badea Maria, 33 ani. Asupra lor au fost gasite 2,7 kilograme de heroina. Turcul era inarmat cu un pistol "Browning 32", cal. 7,65 mm, cu glont pe teava. Un an mai tarziu, avea sa fie arestata si sotia lui Halit, Karamagarali Mihaela, 24 ani. In iulie a.c., alti membri ai retelei au inceput sa cada in plasa politistilor de la Brigada Antidrog. Trei conductori de vagoane de dormit, angajati ai SC "Gevaro" SA, societate de transport international, au fost arestati. Tudose Simu Iulian, 42 ani, Ceausu Petrus, 33 ani, si Nastasa Vicentiu, 45 ani, ascundeau heroina in vagoane, lucrand sub coordonarea lui Halit. In urma investigatiilor, alti doi conductori au fost arestati. Barsanel Iulian, 43 ani, si Paciu Dumitru, 50 ani, au traficat, pana in luna august a.c., cand au fost prinsi, 30 kilograme de heroina. Drogurile proveneau din Turcia si erau destinate tarilor europene, in special Italiei si Frantei. Primul dintre ei este cercetat si pentru ultraj, fapta comisa anterior arestarii sale. Arestarile au continuat, pe masura ce informatiile stranse de anchetatori se inmulteau cu repeziciune. In urma cu aproape doua luni, sotia lui Badea Petre, Nicoleta, in varsta de 29 ani, a fost si ea prinsa. Un alt cunoscut traficant de droguri, conductor de vagon, a fost retinut. Paduraru Florin Liviu, de 28 ani, din Ploiesti, a organizat, in martie 2001, traficarea a peste 15 kilograme de heroina, pe ruta Turcia-Germania-Romania. Printre complicii lui Karamagarali se afla si Sfetcu Alexandru, 29 ani, absolvent al Facultatii de Management. Fost angajat la SC "Gevaro" SA, in calitate de insotitor la vagoane de dormit, acesta a tranzitat, in perioada august-decembrie 2000, 30 kilograme de heroina. Afacerile traficantilor de droguri condusi de Halit nu au fost puse in pericol numai prin actiunile politiei. Pentru prima data in Romania, traficantii au fost jefuiti de o grupare rivala, care le-a furat 20 kilograme de heroina. Potrivit anchetatorilor, la data de 3 ianuarie 2001, turcii Murat Ongor, zis "Serif" si Turhan Suleyman, 30 ani, inarmati cu pistoale si cutite, au fortat-o pe sotia lui Halit sa mearga in localitatea Mihailesti, judetul Giurgiu. Sub amenintarea armelor, ei au sustras drogurile din locuinta acesteia, dupa ce au spart usile si i-au terorizat pe cei din jur. Turhan a fost prins la inceputul acestei luni, el fiind dat in urmarire generala, pentru o condamnare de 6 ani privind traficul de stupefiante si fals asupra identitatii. Cercetarile au fost extinse, in cazul sau, pentru talharie, lipsire de libertate si violare de domiciliu. Cand a fost prins de lucratorii Brigazii Antidrog, el s-a prezentat sub o identitate falsa, in baza a trei documente contrafacute: pasaport, carte de identitate si permis de conducere auto. Actele erau eliberate de autoritatile elvetiene, pe numele fals de Guler Ismail Nuri. In ceea ce il priveste pe Murat Ongor, acesta a fost deja condamnat la 3 ani si 6 luni de inchisoare, pentru talharie. Procurorii de la Parchetul General au emis, pe numele sau, un mandat de arestare, pentru trafic de stupefiante, intr-o alta cauza. El era implicat in afaceri cu heroina in Capitala, reteaua sa, formata din alti doi turci si sapte romani, fiind anihilata, in urma cu cateva luni. Dintre liderii retelei conduse de Halit, trei au fost deja condamnati. Seful gruparii a primit 17 ani de inchisoare, Badea Petre - 7 ani de inchisoare, iar Badea Maria - 6 ani de inchisoare. Membrii gruparii, inclusiv carausii-conductori, castigau sume importante de bani, la fiecare "livrare". Spre exemplu, pentru transportarea cantitatii de 15 kilograme de heroina, pe ruta Bucuresti-Paris, cu destinatia finala Stuttgart, carausul primea 3.000 de dolari, iar pentru un transport de 20 kilograme de heroina, pe aceeasi ruta, el castiga 4.000 de dolari. In cazul in care drogurile traficate ar fi fost vandute in Romania, reteaua ar fi castigat aproape 500 miliarde lei.
Cronica neagra
Botosanean omorat pentru 2.000 de lei si o lanterna Criminalii fusesera lasati, recent, in libertate, dupa o talharie Fratii Costel si Liviu Mihai, de 22 si, respectiv, 20 de ani, din comuna Hlipiceni, judetul Botosani, au patruns in locuinta lui Petru Ciubotaru. Fiind surprinsi de acesta, ei l-au lovit cu pumnii si cu picioarele, cerandu-i sa le dea banii proveniti din pensie. Omul nu primise insa pensia, incat cei doi au trebuit sa se multumeasca cu suma de 2.000 de lei si cu o lanterna. Din cauza leziunilor suferite in urma loviturilor primite, Ciubotaru Petru a decedat. Parchetul de pe langa Tribunalul judetean a dispus arestarea preventiva pentru talharie si omor a celor doi ucigasi. Politistii sustin ca aceasta crima ar fi putut fi evitata daca Parchetul i-ar fi retinut pe cei doi, cu cateva saptamani in urma, pentru o alta infractiune, si i-ar fi trimis in judecata, asa cum a cerut Politia. Costel si Liviu Mihai, folosind acelasi mod de operare, patrunsesera in locuinta Domnicai Cauceanu, de unde, prin violenta si amenintare, au sustras suma de 250.000 de lei. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Botosani a declarat: "Pe 12 octombrie, cei doi au fost retinuti pentru o zi, acuzati de talharie, insa Parchetul de pe langa Tribunalul Botosani a respins propunerea de arestare preventiva, dispunand cercetarea lor in stare de libertate, cu obligatia de a nu parasi localitatea timp de 30 de zile". (C. Coroiu) Aflat in vizita in Romania Un belgian a fost gasit spanzurat la SibiuUn cetatean belgian de 52 de ani, aflat la Sibiu, in vizita la prieteni, a fost gasit spanzurat, duminica, in curtea unui imobil din localitatea Daia, citand Inspectoratul Judetean de Politie Sibiu. Netour Denis a ajuns in Romania in urma cu o saptamana si a fost gazduit de un prieten, tot belgian, Jonet Paul, care are mai multe proprietati in localitatea Daia. Potrivit declaratiilor date politistilor sibieni de catre apropiatii belgianului, acesta ar fi fost vazut ultima oara in data de 22 noiembrie, cand a baut cu mai multi prieteni, apoi a disparut. El a fost gasit spanzurat intr-o sura, pe corpul acestuia nefiind gasite urme de violenta. Cadavrul lui Netour Denis a fost dus la Laboratorul de Medicina Legala din Sibiu pentru efectuarea autopsiei. Adolescent injunghiat in piept de concubinul mamei saleUn barbat din comuna suceveana Adancata a fost arestat, duminica, pentru ca ar fi incercat sa-l omoare pe fiul concubinei sale, injunghiindu-l in piept cu un cutit, informeaza Inspectoratul General al Politiei. Potrivit anchetatorilor, sambata, in jurul orei 18, Mihaita I. (15 ani) se afla in locuinta mamei sale, cand concubinul acesteia - Gheorghita Petru (42 de ani) - beat fiind, l-a injunghiat de mai multe ori in piept cu un cutit de bucatarie. Baiatul a fost internat la spitalul din Radauti, medicii stabilind ca una dintre lovituri i-a atins plamanul drept. Agresorul a fost retinut de politisti si prezentat procurorilor Parchetului Tribunalului Suceava, care au emis pe numele lui un mandat de arestare preventiva, sub acuzatia de tentativa de omor.
Politist din Iasi mituit cu o rata, sase pesti si 4 milioane de lei
O rata, cativa carasi si 4 milioane lei, bancnote inscriptionate "mita", toate inghesuite intr-o sacosa, urmau a fi plasate, cu complicitatea procurorilor Parchetului National Anticoruptie-Iasi, lui Daniel Perju, seful postului de politie din comuna Vladeni. Conform scenariului, ticluit dupa ce Gheorghe Soimu (35 de ani) a depus o jalba la PNA, politistul urma, la nici 200 m de sediul IPJ, sa primeasca sacosa cu mita. Soimu sustine ca politistul a luat sacosa, dupa ce au servit un pahar cu coniac intr-o carciuma de pe strada Sararie. "Atentia" ar fi fost pretinsa de seful de post pentru a-l scapa pe Soimu de o amenda penala. La nici o ora dupa ce politistul Perju a condus la Parchet doi hoti, in aceeasi cladire era adus sub escorta el insusi suspectat de coruptie. Miercuri noaptea, in jurul orei 23, Daniel Perju a fost eliberat de procurorii PNA, magistrati care sperau ca, dupa arestarea sefului de post din Vladeni, vor bifa prima actiune consistenta a PNA Iasi.
Galatean ucis de patru hoti de animale
Procurorii galateni au arestat patru tineri care au ucis un satean din comuna Draguseni, pentru a-i fura porcii din gospodarie, informeaza Inspectoratul General al Politiei. Alexandru Sterian, din comuna galateana Draguseni, a fost ucis in noaptea de 18 noiembrie a.c., in jurul orei 23,30, politistii identificandu-i la scurt timp pe agresori. Astfel, au fost arestati Gicu Ciubotaru (23 de ani), Vasile Podasca (28 de ani), Ion Pavel (32 de ani), toti fara ocupatie, din localitatea Jorasti - judetul Galati. Cel de-al patrulea agresor, Toader Paduraru (29 de ani), a fost arestat in data de 22 noiembrie. In urma investigatiilor, politistii au stabilit ca cei patru s-au inteles sa il jefuiasca pe Sterian, ei deplasandu-se in noaptea crimei cu caruta pana la domiciliul victimei. Ion Pavel a ramas in asteptarea celor trei complici ai sai in padurea din apropierea localitatii Draguseni. Ceilalti trei au ajuns la gospodaria lui Sterian, cand acesta taia coceni. Toader Paduraru l-a lovit pe Sterian cu muchia securii in zona urechii. Pentru ca victima sa nu alerteze vecinii, Gicu Ciubotaru a lovit-o cu un par dupa ceafa. Cei trei tineri au furat doi porci, pe care i-au manat pana in padure, unde ii astepta Pavel, dupa care au incarcat animalele in caruta. Porcii au fost dusi la domiciliul lui Ion Pavel, dupa care au fost vanduti. Parchetul Tribunalului Galati i-a arestat pe cei patru, sub acuzatia de omor deosebit de grav si talharie.
Prima echipa de experti ONU a sosit in Irak
Prima echipa de experti ONU a sosit, luni, la Bagdad, pentru a relua inspectiile in contextul in care Washingtonul este sceptic in ce priveste dorinta Bagdadului de a coopera, iar autoritatile irakiene ii acuza pe americani ca vor sa lanseze un razboi. Cei 12 membri ai Comisiei de control, verificare si inspectii ONU (UNMOVIC) si sase reprezentanti ai Agentiei Internationale a Energiei Atomice (AIEA) au ajuns la Bagdad, luni, si se vor apuca de lucru incepand de "miercuri dimineata", potrivit purtatorului de cuvant al inspectorilor, Hiro Ueki. In total, intre 80 si 100 de experti ai UNMOVIC si AIEA trebuie sa devina operationali in Irak inainte de sfarsitul anului, a precizat el. La Cairo, directorul general al Agentiei Internationale a Energiei Atomice (AIEA), egipteanul Mohamed ElBaradei (in imagine), a declarat ca inspectorii vor ramane neutri. In Irak, 33 de tehnicieni pregatesc, de o saptamana, logistica necesara inspectorilor. Lor li s-au alaturat, sambata, alti cinci colegi care au adus 20 de tone de materiale de telecomunicatii si calculatoare.
Castiguri politice imense pentru Occident in urma summitului de la Praga
Sarbatoarea de la Praga ar fi trebuit sa fie mai spectaculoasa. Cea mai reusita alianta din istoria mondiala s-a extins pana in zone ale Europei de neimaginat in urma cu cativa ani. Cresterea capacitatii militare a NATO prin aceasta extindere este minima, insa castigurile politice vor fi imense. Interesant de observat este cati dintre noii membri - Slovenia, Lituania, Estonia, Letonia, Bulgaria, Romania si Slovacia - s-au desprins de regimul comunist fara a avea nici o traditie in ceea ce priveste democratia - releva cotidianul "The New York Times" in editia sa de luni. Atractia reprezentata de NATO si dorinta de a adera la acest club occidental au creat stimulente reale pentru consolidarea democratiei. Insa, in timp ce vechile regimuri comuniste au fost totale, construirea regimurilor democratice a fost partiala. Dintre cele 28 de state care au renuntat la comunism dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice, mai putin de jumatate pot fi considerate democratii liberale, sase sunt dictaturi, iar restul - intre care Rusia si Ucraina - penduleaza intre democratie si dictatura. Exista multe motive ale existentei acestei situatii dupa incheierea Razboiului Rece. Miscarile de opozitie anticomuniste s-au radicalizat cu mult inainte de 1989, dand un impuls democratiei, dupa ce presedintele de atunci al URSS, Mihail Gorbaciov, a promis ca nu va interveni pentru a salva comunismul. Acordurile privind frontierele au fost, de asemenea, esentiale pentru consolidarea democratiilor. Tari ale caror granite sunt bine definite prin acorduri, precum Polonia, Ungaria si chiar Mongolia, au trecut la democratie mai usor decat altele, ale caror frontiere erau contestate - Armenia, Georgia si majoritatea statelor care au rezultat din fosta Iugoslavie. Un alt factor important este rolul neuniform al tarilor occidentale, in special al SUA, in promovarea democratiilor in lumea post-comunista. In Europa Centrala si de Est, institutiile financiare internationale au directionat miliarde de dolari catre destinatiile potrivite. Mostenirea democratiei din fosta lume comunista ofera lectii importante pentru cei care concep politica externa americana pentru a promova libertatea in Orientul Mijlociu si in Asia de Sud. O lectie este plina de speranta. Cu treizeci de ani in urma - considera unii politologi occidentali - tarile slave si regimurile comuniste nu ar fi putut deveni niciodata democratice. Ei se inselau - conchide "The New York Times".
Caleidoscop
Ieri, gemenele Bush au implinit 21 de ani Barbara (dreapta) si Jenna Bush (stanga), fiicele gemene ale cuplului prezidential american, au sarbatori, ieri, implinirea varstei de 21 de ani. Ele au preferat sa marcheze acest eveniment in ranchul familiei de la Crawford - Texas, unde li s-au alaturat parintilor, Laura si George, reveniti din turneul european ce a inclus si Romania. Barbara e studenta la Universitatea Yale, iar Genna la Universitatea Austin. Cu totii au ramas la Crawford pentru a-si petrece un lung weekend, ce a inclus si Thanksgiving Day (Ziua Recunostintei, sarbatorita azi). Cu o luna inainte, Posta franceza a deschis secretariatul lui Mos CraciunCu exact o luna inaintea Zilei Z - Ziua Nasterii Domnului, posta franceza a deschis, pentru al 40-lea an consecutiv, secretariatul lui Mos Craciun, care primeste comenzile ce i se adreseaza si i le transmite la Polul Nord. Mai exact, copiii pot depune intr-unul din cele 17.000 de birouri scrisorile si desenele adresate lui Mos Craciun. Biroul functioneaza la Libourne, iar anul trecut a primit 875.000 scrisori si 30.000 e-mailuri, marea lor majoritate fiind semnate de copii intre 3 si 8 ani. Din cauza violentelor din Nigeria, Concursul Miss World, mutat la LondraOrganizatorii si concurentele de la Miss World au sosit la Londra dupa ce intrecerea a fost mutata in capitala engleza din cauza sangeroaselor tulburari ce au avut loc in Nigeria, care s-au soldat cu 200 de morti si 125 de raniti. Concursul se va desfasura la 7 decembrie, asa cum era prevazut initial. Intre timp, ziarul nigerian This Day a acceptat demisia autorului articolului dedicat concursului care s-a aflat la originea ciocnirilor dintre crestini si musulmani. La 16 noiembrie, This Day a publicat un articol care sugera ca profetul Mahomed ar fi putut alege una dintre fetele care participau la competitia ce urma sa fie organizata in Nigeria. Articolul a fost considerat o blasfemie de musulmani, care au incendiat biroul local al ziarului de la Kaduna. Manifestatia a declansat ciocniri sangeroase intre crestinii si musulmanii din acest oras si din Abuja, capitala federala. In imagine - miss Polonia. Magnatii informaticieni, campionii generozitatiiIn SUA, magnatii informaticieni sunt campioni ai filantropiei. Un clasament stabilit de revista Business Ween arata ca Bill Gates (in imagine) a oferit de patru ori mai multi dolari organizatiilor caritabile decat cel care ii urmeaza in ierarhia respectiva. Dintre cei 15 americani cei mai generosi, opt si-au facut averea in timpul boomului tehnologic al anilor '90. In prima pozitie, fondatorul companiei Microsoft, Bill Gates, cel mai bogat om din lume, care a donat 25,6 miliarde dolari dupa 1998. Ii urmeaza, dar la mare distanta, Gordon si Betty Moore, fondatorii lui Intel, ce au oferit 6,6 miliarde dolari. Revista scrie ca e pentru prima oara din secolul 18 si epoca lui Andrew Carnegie, cand filantropii sunt atat de numerosi si asa de generosi. Winston Churchill, cel mai celebru britanic din toate timpurile Premierul conservator din timpul celui de-al doilea razboi mondial, Winston Churchill, a fost ales "cel mai celebru" britanic din toate timpurile, in urma unui sondaj la care au participat peste un milion de persoane. Fostul prim-ministru care si-a anuntat compatriotii, la trei zile de la venirea sa la putere, 10 mai 1940, ca nu are "nimic de oferit, decat sange, munca, lacrimi si sudoare", i-a intrecut pe William Shakespeare, John Lennon, amiralul Horatio Nelson. Churchill a obtinut 447.423 de voturi, cu 56.000 mai multe decat inginerul Isambard Kingdom Brunel, constructorul primelor nave de fier propulsate de elice, clasat al doilea. Printre cei zece finalisti s-au numarat printesa Diana, inventatorul teoriei evolutiei speciilor, Charles Darwin, astronomul si fizicianul Isaac Newton, Elizabeth I si Oliver Cromwell. Timp de o luna, BBC a prezentat portretele mai multor personalitati care au contribuit la inflorirea culturala si istorica a Marii Britanii, fiecare prezentata si aparata de o celebritate. Telespectatorii au votat telefonic sau prin SMS. "Daca Marea Britanie, excentricitatea sa, inima sa larga si forta sa de caracter ar trebui sa fie intruchipate intr-o persoana, aceasta ar trebui sa fie Winston Churchill", a opinat fostul ministru pentru Irlanda de Nord, Mo Mo
Presedintele muntenegrean si-a prezentat demisia
Presedintele Muntenegrului, Milo Djukanovici, a anuntat, luni, ca demisioneaza, pentru a permite nominalizarea sa in functia de prim-ministru. "Imi voi prezenta demisia imediat dupa aceasta conferinta de presa", a declarat el. Mandatul de cinci ani al lui Djukanovici expira la 15 ianuarie, iar alegerea unui nou presedinte este prevazuta pentru 22 decembrie. La inceputul lunii noiembrie, Partidul Democrat al Socialistilor (DPS), care a obtinut victoria absoluta in alegerile din octombrie, a propus candidatura lui Djukanovici pentru postul de prim-ministru. Sef interimar al statului va fi presedintele Parlamentului, Filip Vujanovici, care, in aceasta calitate, il va putea numi oficial pe Djukanovici ca premier. Constitutia Muntenegrului confera presedintelui dreptul de a-l numi pe seful guvernului.
Ministrul britanic de Externe saluta invitarea Romaniei in NATO si promite sprijin pentru UE
Suntem incantati ca ati intrat in NATO; ne bucuram ca sprijinul acordat de Marea Britanie Romaniei a fost incununat de succes. Speram ca si eforturile noastre de sustinere a integrarii europene a Romaniei vor fi, de asemenea, un succes" - a declarat, ieri, la Londra, ministrul britanic de Externe, Jack Straw, pentru Adevarul. Seful diplomatiei britanice coborase in holul impunatoarei cladiri Lancaster House pentru a-l intampina pe ministrul roman de Externe Mircea Geoana, sosit cu intarziere la Conferinta Europeana asupra Crimei Organizate in Europa de Sud-Est. (Din cauza cetii dese, avionul in care se afla delegatia romana a fost nevoit sa aterizeze la Amsterdam, asteptand, acolo, permisiunea de a ateriza la Londra). Imediat dupa sosirea la Lancaster House, Geoana a avut o scurta intrevedere cu Straw, dupa care s-a alaturat participantilor la Conferinta. La manifestarea de la Londra sunt prezenti ministri si inalti oficiali din 57 de tari si organizatii, care se vor concentra asupra cailor de combatere a crimei organizate in Europa de Sud-Est. Romania este direct interesata de subiect, tara noastra fiind atat o zona de tranzit pentru retelele de traficanti de persoane si droguri de la Est catre Vest, cat si un furnizor de imigranti ilegali si de infractori. Cooperarea transfrontaliera pentru combaterea acestor amenintari la adresa stabilitatii regionale este abia la inceput; Bucurestiul intentioneaza sa dezvolte aceasta cooperare in special in cadrul UE. Diplomatia romana sustine initiativa conturata la Consiliul European de la Sevilla privind infiintarea unei forte europene de control la frontierele externe ale Uniunii, formata din reprezentanti ai mai multor tari membre. In acelasi timp, continua eforturile interne de modernizare a structurilor de control la frontiera. In cadrul discutiilor de la Londra, Geoana urma sa abordeze si perspectiva infratirii institutionale cu Marea Britanie in acest domeniu. Daca totul merge bine, programului de twinning existent cu Germania in privinta controlului la frontiera i se va adauga un program asemanator cu Marea Britanie, in domeniul controlului vamal. Cooperarea romano-britanica in acest domeniu are toate sansele sa mearga bine, crede Mircea Geoana. In luna ianuarie a anului viitor, ministrul roman de Interne, Ioan Rus, va semna, alaturi de omologul sau britanic David Blunkett un acord de readmisie. Dupa aceea, colaborarea intre autoritatile romane si cele britanice va decurge mai bine si, treptat, tara noastra ar putea inceta sa mai dea impresia unui furnizor de imigranti ilegali. Tratatul de readmisie a romanilor surprinsi ilegal in Marea Britanie este, pe langa alte masuri ce trebuie adoptate de Bucuresti, un pas important catre ridicarea vizelor impuse cetatenilor romani de catre autoritatile britanice. Faptul ca Londra isi schimba sensibil atitudinea fata de Bucuresti este reliefat si de decizia ca, de anul viitor, in Ministerul britanic de Externe - Foreign Office - Romania sa fie mutata de la Departamentul "Wider Europe" - Europa largita - unde se afla alaturi de Rusia, Ucraina, Belarus, etc., in departamentul UE - alaturi de statele estice ce vor fi integrate in Uniune in 2004.
George W. Bush infiinteaza megaministerul Securitatii
Imediat dupa turneul sau european pentru extinderea NATO, presedintele George W. Bush a dat unda verde celei mai mari restructurari guvernamentale americane din ultimii 50 de ani. El urma sa semneze, ieri, documentul care prevede crearea Departamentului Securitatii Interne, un megaminister ce absoarbe aproximativ 100 de agentii guvernamentale, beneficiaza de un buget anual de 40 de miliarde de dolari, precum si de serviciile a 170.000 de persoane. "Acest departament are o singura misiune: asigurarea securitatii americanilor", a declarat seful administratiei americane, care s-a aratat extrem de increzator in eficienta noii structuri de securitate. Departamentul Securitatii Interne va examina informatiile primite de la o serie de agentii guvernamentale, inclusiv din partea CIA, FBI si Agentiei Nationale de Securitate, pentru a identifica potentialele pericole si a incerca evitarea lor. De asemenea, acest departament va asigura protectia asa numitei "infrastructuri critice", care cuprinde centralele nucleare, aeroporturile, porturile, caile ferate si soselele, va coordona eforturile SUA in vederea prevenirii atacurilor nucleare, chimice si biologice, va tutela agentiile pentru frontiera -graniceri, paza de coasta, politia si serviciile de imigrare- precum si pe cele care elibereaza vize, va absorbi serviciul de securitate al Departamentului Transporturilor, Agentia pentru salvare in caz de catastrofe si anumite servicii specializate ale ministerelor Energiei si Sanatatii. Bush ceruse Congresului inca din luna iunie sa accepte crearea unui Departament al Securitatii Interne, pentru a evita consecintele catastrofale ale incapacitatii demonstrate de FBI si CIA in prevenirea atentatelor de genul celor comise la 11 septembrie. Timp de mai multe luni, proiectul legii securitatii interne a constituit una dintre cele mai controversate teme din Congresul american, numerosi senatori si membri ai Camerei Reprezentantilor considerand ca infiintarea acestui departament poate duce la incalcarea libertatilor constitutionale ale americanilor. Mai mult, democratii au refuzat sa acorde presedintelui dreptul de a-i angaja si a-i concedia pe cei care lucreaza in acest departament.
Conservatorii - in triumf, extrema dreapta - esec de proportii
Presa austriaca a salutat victoria istorica (42,3% din voturi) a conservatorilor cancelarului in exercitiu Wolfgang Schuessel in alegerile legislative de duminica, semnaland esecul extremei drepte a populistului Joerg Haider. Cotidianul "Die Presse" apreciaza ca triumful conservatorilor este, in primul rand, o victorie pentru Wolfgang Schuessel, devenit astfel liderul politic cu cea mai mare putere de convingere din tara, care a inlaturat obstacolele aflate in calea victoriei. "Multi austrieci cred ca este singurul capabil sa conduca Austria in aceasta perioada economica critica", adauga ziarul, aratand ca victoria va consolida imaginea lui Schuessel pe plan international. Totodata, el remarca esecul extremei drepte a lui Joerg Haider, intrucat liderul FPOe a sabotat munca propriilor ministri, fapt care a determinat electoratul sa voteze OeVP. Ziarul "Standard" scrie ca Schuessel a inregistrat un "triumf istoric", poporul votand pentru extinderea UE si alegandu-l sa conduca viitorul guvern. Cotidianul mai arata ca este pentru prima data in ultimii 32 de ani cand social-democratii trec pe locul secund (cu 36,9% din voturi) in clasamentul politic si ca aceasta infrangere este o mare deceptie pentru liderul Alfred Gusenbauer. De cand Joerg Haider se afla la conducerea FPOe, partidul a pierdut doua treimi dintre alegatorii pe care-i avea si a ajuns pe locul al treilea - pe care se gasea in 1986. Un alt castigator al alegerilor este ministrul de Finante FPOe, Karl-Heinz Grasser, care a trecut de partea conservatorilor in timpul campaniei electorale, aducand cu sine o parte dintre voturile fara de care viitorul guvern nu putea fi format. Dupa infrangerea FPOe in alegeri, Joerg Haider si-a anuntat intentia de a demisiona din functia de guvernator al provinciei Carinthia, singurul sau mandat politic. FPOe, care a suferit o infrangere istorica in scrutinul legislativ, a ajuns a treia formatiune politica in provincia meridionala Carinthia, guvernata de Haider din 1999. "Nu este posibil sa continuam in conditiile in care ceilalti obtin astfel de castiguri. Voi prezenta demisia mea filialei FPOe din Carinthia. Nu mai am chef de politica dupa acest rezultat", a declarat Haider. In opinia presei italiene, esecul extremei drepte a lui Haider este semnul unui reflux al "euro-populismului" in Europa, a carui incarnare in Italia este Liga Nordului, a lui Umberto Bossi. "Populismul sfarseste totdeauna prin a pierde", scrie "Stampa". "Haider a comis numeroase erori, dar cea mai grava a fost opozitia la deschiderea UE spre tarile Europei Centrale", noteaza si "Corriere della Sera".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

