joi, 18 decembrie 2008
Energopetrol a mers mai prost in trimestrul doi
Compania de constructii in domeniul energetic si petrolier Energopetrol Campina a realizat in primul semestru al acestui an o cifra de afaceri de 1,9 mil. euro (6,7 mil. lei), in crestere cu 46% comparativ cu perioada similara a anului trecut. Profitul net al companiei a crescut, de asemenea, cu 48% pana la 23.700 de euro (83.900 de lei). Comparativ cu primele trei luni ale anului insa, profitul Energopetrol s-a redus la jumatate, ceea ce inseamna ca in trimestrul al doilea compania a inregistrat pierderi.
BRD cere mandat actionarilor sa vanda obligatiuni in limita a 500 mil. euro
Actionarii BRD - Groupe Societe Generale, cea mai mare banca listata la Bursa si a doua banca din Romania dupa valoarea activelor, vor discuta, la inceputul lunii septembrie, mandatarea Consiliului de Administratie sa realizeze emisiuni de obligatiuni in limita unui plafon de 500 de milioane de euro sau echivalentul in lei.
Conducerea bancii va putea realiza in perioada 2006-2007 una sau mai multe emisiuni de obligatiuni in limita plafonului stabilit de actionari.
Conducerea bancii va putea realiza in perioada 2006-2007 una sau mai multe emisiuni de obligatiuni in limita plafonului stabilit de actionari.
RAEF majoreaza capitalul Certinvest
Compania de administrare a investitiilor Certinvest, detinuta de fondul Romano American de Investitii (RAEF), si-a majorat capitalul social cu 750.000 de lei (215.000 euro), la 1,75 mil. lei. Cea mai mare parte a fondurilor, de 747.000 de lei, provine de la actionarul majoritar, iar diferenta din incorporarea unor rezerve. Societatea si-a majorat si valoarea nominala a unei actiuni de la 2,085 lei la 2,09 lei. Certinvest controleaza societatea de brokeraj Intercapital Invest si administreaza mai multe fonduri mutuale cum ar fi Intercapital, Capital Plus, Orizont si Tezaur. RAEF detine 90,42% din titluri, ceilalti actionari fiind Eugen Gheorghe Voicu, cu 9,29%, Maricel Cucoanes, Mircea Tufescu, Doina Voicu, Aurel Liviu Muja si Hida Ionela, cu pachete mai mici de 1%. Fondul este unul dintre cele mai active de pe piata romaneasca, avand in portofoliu companii precum producatorul de lacuri si vopsele Policolor (32,9%) sau producatorul de articole de cauciuc Rolast Pitesti (12%). La finele lunii mai a acestui an, RAEF a ajuns la un acord cu GE Money, divizia de servicii financiare a GE, pentru vanzarea participatiilor majoritare detinute la companiile Motoractive Leasing, Ralfi (Estima Finance) si Domenia Credit, pentru 140 mil. euro.
Listarea Transelectrica, probabil pe 22 sau 23 august
Data primei zile de tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a actiunilor Transelectrica va fi decisa la sfarsitul saptamanii viitoare, aceasta fiind, probabil, 22 sau 23 august, conform directorului Directiei Piete de Capital din cadrul Transelectrica, Razvan Purdila.
Dupa listare, compania ar putea ramane fara doua dintre filialele sale, acestea urmand a fi privatizate, conform reprezentantului Transelectrica.
Dupa listare, compania ar putea ramane fara doua dintre filialele sale, acestea urmand a fi privatizate, conform reprezentantului Transelectrica.
Carpatica: profit de 2,4 mil. euro in sase luni
Banca Carpatica a obtinut in primul semestru un profit net de 8,7 mil. lei (echivalentul a 2,45 mil. euro), in crestere cu mai putin de 5%, in lei, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
Profitul brut a inregistrat o scadere marginala fata de primul semestru al anului trecut, totalizand, la sfarsitul lui iunie, 9,6 mil. lei (2,71 mil. euro). Carpatica a reusit sa-si majoreze activele cu 27% la sase luni, soldul acestora ajungand la 1,17 mld. lei (0,32 mld. euro), la sfarsitul lui iunie.
Presedintele Nicolae Hoanta, subliniaza ca banca a reusit sa creasca mai repede decat piata, in conditiile in care, la jumatatea anului, a depasit numarul de unitati teritoriale planificat pentru sfarsitul lui 2006. Tot in primul semestru Carpatica a finalizat si implementarea unui sistem informatic centralizat, de tip online.
In primul semestru, Carpatica a obtinut un venit net din dobanzi de putin peste 30 de milioane de lei, cu 42% mai mare decat cel inregistrat in prima parte a anului trecut. Veniturile din comisioane au crescut cu 59%, pana la 23,7 milioane de lei, in timp ce cheltuielile cu comisione au totalizat mai putin de un milion de lei.
Banca a inreigstrat in primul semestru o crestere mai rapida a cheltuielilor, care aproape s-au dublat, pana la 118,2 milioane de lei, in timp ce veniturile totale au crescut cu 79%, pana la 127,8 milioane de lei. Soldul creditelor acordate de banca clientilor a crescut cu 34%, ajungand la 744 mil. lei (208 mil. euro). In acest timp, depozitele atrase de la clienti au urcat cu 36%, pana la 781 mil. lei (aproape 219 mil. euro).
Carpatica a deschis in primele sase luni ale anului 57 de noi unitati, ajungand sa opereze 172 de unitati la sfarsitul lui iunie. Reteaua bancii numara in prezent 190 de sucursale si agentii, pe langa care mai sunt operate 156 de ATM-uri si 18 automate de schimb valutar (ASV).
Pentru sustinerea investitiilor, banca a realizat in primul semestru o majorare de capital de 12,45 mil. lei si o emisiune de obligatiuni, prin care a atras 40 mil. lei.
Actiunile Bancii Carpatica sunt listate la categoria I a Bursei de Valori, unde au inchis sedinta de tranzactionare de ieri la pretul de 0,515 lei/actiune, acelasi ca si la finele sedintei precedente. Capitalizarea bursiera a bancii se ridica la circa 170 de milioane de euro.

Biofarm, castig de 2,1 mil. euro, la fel ca anul trecut
Producatorul de medicamente Biofarm Bucuresti a inregistrat in prima jumatate a acestui an un profit net de 7,5 milioane de lei (2,1 mil. euro), un nivel apropiat de cel raportat in perioada similara a anului trecut.
Cifra de afaceri a atins 29,1 milioane de lei (8,2 milioane euro) in crestere cu 19,1% fata de primele sase luni din 2005.
Compania estimeaza pentru acest an un profit de 3,6 milioane de euro, in crestere cu aproximativ 11% fata de anul precedent. Anul trecut producatorul a obtinut un profit net de 3,23 de milioane de euro, care va fi alocat pentru majorarea capitalului social si emiterea de actiuni care vor fi distribuite in mod gratuit actionarilor.

Altur Slatina si-a majorat pierderile de sapte ori
Producatorul de subansamble auto Altur Slatina a consemnat, in primele sase luni, o pierdere de 1,39 milioane de lei, de circa sapte ori mai mare fata de rezultatul negativ inregistrat in perioada ianuarie-iunie 2005. In perioada analizata, cifra de afaceri a crescut cu 33,9%, pana la 48,81 milioanede lei (13,8 milioane de euro). Altur Slatina produce componente pentru autoturisme, tractoare si masini agricole, autovehicule pentru transport marfa si pasageri, precum si piese pentru industria electrotehnica si a sistemelor de incalzire cu gaze naturale. Printre produsele fabricate se numara pistoane auto, seturi motor si piese turnate din aliaje de aluminiu. Altur anticipeaza pentru acest an un profit de 127.000 de lei, dupa ce anul trecut a raportat o pierdere de aproape 6 milioane de lei (circa 1,7 milioane de euro). Veniturile totale sunt estimate la 85,5 milioane de lei (24,6 milioane de euro), in crestere cu 13% fata de incasarile de 75,6 milioane de lei (21 milioane euro) obtinute in 2005, conform informatiilor transmise Bursei de Valori Bucuresti. Compania a consemnat in anul 2005 o cifra de afaceri de 70,36 milioane lei (19,5 milioane de euro).
Electrocarbon discuta majorarea capitalului cu 0,8 mil. euro cash
Consiliul de Administratie al Electrocarbon Slatina va convoca in 11 septembrie Adunarea Generala a Actionarilor (AGEA) pentru a decide asupra majorarii capitalului social al companiei cu trei milioane de lei (0,8 mil. euro), la 29,5 milioane de lei, prin aport in numerar. Capitalul social este in prezent de 26,3 milioane de lei. Majorarea capitalului social se va realiza prin emiterea a 1,2 milioane de actiuni cu valoarea nominala de 2,5 lei. Actiunile nou emise vor putea fi subscrise in termen de o luna de la data publicarii hotararii AGEA. Electrocarbon produce electrozi industriali. Titlurile companiei sunt detinute de firma Vivaio - 23,58%, SIF Oltenia - 26,83%, Asociatia Salariatilor - 10,03% si Metaleuroest Campina - 31,40%.
sâmbătă, 13 decembrie 2008
SIF-urile au o avere pe Bursa de 3,1 mld. euro
Valoarea portofoliilor de actiuni listate ale SIF-urilor acopera peste 75% din capitalizarea bursiera a acestora.
Valoarea portofoliilor de actiuni cotate ale celor cinci societati de investitii financiare (SIF) se ridica la 3,1 mld. euro, reprezentand circa 9% din capitalizarea totala a companiilor listate pe Bursa de Valori (BVB) inclusiv piata RASDAQ.
Capitalizarea totala a celor doua piete, fara SIF-uri, se ridica la circa 35 mld. euro, in timp ce capitalizarea celor cinci SIF-uri este de aproximativ 4 miliarde de euro. Valoarea portofoliilor SIF a crescut foarte mult in ultimele luni, in conditiile in care BVB si RASDAQ sunt la maxime istorice.

BET si BET-C au atins noi maxime, dar pe o lichiditate in scadere
Indicii BET si BET-C au atins ieri noi maxime absolute in conditiile in care lichiditatea la nivelul pietei a fost de 18 milioane de euro.
Rulajul a fost din nou ridicat de tranzactiile cu titlurile Altur. Titlurile producatorului de piese auto au facut un rulaj de 3,5 milioane de euro (11 mil. lei) dupa ce miercuri SIF Oltenia vanduse in piata un pachet de peste 55%.
Verdele de la Bucuresti a coincis si cu optimismul de pe restul pietelor europene. Dupa primele zile ale saptamanii cand indicii au inchis in scadere, ieri Bursele europene au avut evolutii ascendente. Indicele londonez FTSE 100, spre exemplu, era in urcare cu 1%, la doua ore de la inchiderea de la Bucuresti.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)