Compania
LukOil România, membră a grupului rusesc LukOil, ieftineşte carburanţii cu 6 bani
/litru, începând de miercuri, a anunţat miercuri compania.
Astfel, benzina COR 95 fără plumb Euroluk este 3,75 lei/litru, iar benzina COR 98 fără plumb Super Euroluk este 4,23 lei/litru.
De asemenea, motorina
Euro L Diesel este 3,53 lei/litru, iar motorina Super Euro L Diesel este 3,84 lei/litru.
Litrul de GPL auto va costa
1,70 lei.
Grupul petrolier LukOil, al doilea mare producător din Rusia, este prezent pe piaţa românească prin subsidiara LukOil România, care deţine peste 300 de benzinării.
luni, 17 august 2009
Aeroportul Otopeni va închiria o autospecială pentru stingerea incendiilor în valoare de 340.000 le
Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a lansat procedura de licitaţie pentru închirierea unei autospeciale de mare capacitate pentru stingerea incendiilor în aeroport cu o valoare estimată la 340.000 lei, se arată într-un anunţ de participare publicat în SEAP.
"Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti organizează o procedură de licitaţie deschisă în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect închirierea unei autospeciale de mare capacitate pentru stingerea incendiilor în aeroport" potrivit anunţului de participare.
Ofertele
se pot depune
la sediul aeroportului până la data de 19 august, ora 9:00, deschiderea procedurii de achiziţie având loc în aceeaşi zi la ora 10:00.
Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut, iar valoarea estimată a acestuia este de 340.000 lei.
"Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti organizează o procedură de licitaţie deschisă în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect închirierea unei autospeciale de mare capacitate pentru stingerea incendiilor în aeroport" potrivit anunţului de participare.
Ofertele
se pot depune
la sediul aeroportului până la data de 19 august, ora 9:00, deschiderea procedurii de achiziţie având loc în aceeaşi zi la ora 10:00.
Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut, iar valoarea estimată a acestuia este de 340.000 lei.
România nu a exploatat suficient oportunitatea Strategiei CE Anticorupţie, arată raportul de ţară
Raportul tehnic al CE critică faptul că România nu a exploatat oportunitatea oferită de strategia Comisiei anticorupţie, pentru a da coerenţă şi a concentra toate eforturile în prevenirea şi descurajarea corupţiei.
Mai mult, conform raportului tehnic, Comitetul de Direcţie destinat pentru a superviza Strategia şi planurilor sale de acţiune s-a întâlnit doar de două ori în ultimele 12 luni, mai degrabă pentru reuniunile trimestriale prevazute.
Raportul tehnic al Comisiei Europene arată că nu este posibilă o evaluare a progresului în privinţa micii corupţii. Totodată, CE precizează că rezultate detaliate şi verificabile nu sunt disponibile, iar rezultatele reale şi tangibile sunt dificil de măsurat.
După un an de la implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie pentru Sectoarele Vulnerabile ale Administraţiei Locale în perioada 2008-2010, au fost făcute unele progrese cu privire la măsuri individuale, specifică CE.
Comisia Europeană menţionează că la nivelul autorităţilor individuale sunt luate diverse măsuri, care includ simplificarea procedurilor administrative, precum şi măsuri de îmbunătăţire a transparenţei, a integrităţii şi de reducere a corupţiei.
Mai mult, conform raportului tehnic, Comitetul de Direcţie destinat pentru a superviza Strategia şi planurilor sale de acţiune s-a întâlnit doar de două ori în ultimele 12 luni, mai degrabă pentru reuniunile trimestriale prevazute.
Raportul tehnic al Comisiei Europene arată că nu este posibilă o evaluare a progresului în privinţa micii corupţii. Totodată, CE precizează că rezultate detaliate şi verificabile nu sunt disponibile, iar rezultatele reale şi tangibile sunt dificil de măsurat.
După un an de la implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie pentru Sectoarele Vulnerabile ale Administraţiei Locale în perioada 2008-2010, au fost făcute unele progrese cu privire la măsuri individuale, specifică CE.
Comisia Europeană menţionează că la nivelul autorităţilor individuale sunt luate diverse măsuri, care includ simplificarea procedurilor administrative, precum şi măsuri de îmbunătăţire a transparenţei, a integrităţii şi de reducere a corupţiei.
MAPDR a atribuit, în urma unei licitaţii, 20 de fonduri de vânătoare pentru 598.670 euro
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) a atribuit spre gestionare, miercuri, în urma unei licitaţii 20 de fonduri de vânătoare pentru 598.670 euro, cea mai mare sumă fiind atribuită pentru fondul de vânătoare Galu din judeţul Neamţ, respectiv 104.640 euro.
Fondul de vânătoare din judeţul Neamţ a fost atribuit Asociaţie de Vânătoare Diana Hunting din acelaşi judet.
În urma licitaţiei de miercuri au fost atribuite cinci fonduri de vânătoare din judeţul Neamţ, patru din Maramureş, câte două din judeţele Mehedinţi, Mureş şi Vaslui şi câte un fond de vânătoare din Gorj, Hunedoara, Prahova, Sălaj şi Vâlcea.
Fondul de vânătoare din judeţul Neamţ a fost atribuit Asociaţie de Vânătoare Diana Hunting din acelaşi judet.
În urma licitaţiei de miercuri au fost atribuite cinci fonduri de vânătoare din judeţul Neamţ, patru din Maramureş, câte două din judeţele Mehedinţi, Mureş şi Vaslui şi câte un fond de vânătoare din Gorj, Hunedoara, Prahova, Sălaj şi Vâlcea.
Fabrica de proşti
Pe vremuri, când tovarăşul Aurelian Bondrea se ocupa cu acordarea titlurilor academice după ritul comunismului ortodox, studenţia era o treabă serioasă.
A fi student în anii ‘70 - ‘80 era nu numai şansa fulgerătoare şi nesperată de a scăpa, pentru cinci ani, de coşmarul socialismului curent, dar însemna, prin efortul pe care ţi-l cerea şcoala, un statut asumat cu oarecare orgoliu intelectual. Stupidă în programă şi metodologie, îngrămădind cantităţi uriaşe de cunoştinţe neimportante, teoretizând în exces şi împingând uneori la catedră securişti sau pur şi simplu imbecili, şcoala superioară din timpul comunismului avea, totuşi, o consistenţă superioară celei de azi. Chiar dacă rigoarea ţinea mai mult de regulamente, chiar dacă universitatea cerea în primul
rând forţaj şi abia apoi subtilitate, presiunea pe care o punea zilnic asupra studentului sfârşea prin a da rezultate.
A intra la facultate în epoca Ceauşescu era de zece ori mai greu decât azi.
Era un eveniment care îţi marca definitiv destinul şi pentru care, în consecinţă, te pregăteai ca pentru măritiş. Admiterea în învăţământul superior te smulgea din destinul minor pus la cale de tezele partidului. Urma să nu mai fii muncitor în fabrică sau lucrător la câmp, ci inginer, profesor, medic
sau arhitect. Erai salvat, pentru o fracţiune de eternitate, pentru cei cinci ani extraşi din circuitul comun şi lăsat să trăieşti în iluzia că se poate. Aveai răgaz să respiri, să citeşti, să înveţi, să cunoşti oameni şi bucăţi din cultura la care visai. Aşa se face că miza admiterii, dificultatea ei şi satisfacţia pe care ţi-o dădea saltul dincolo împachetau evenimentul şi consecinţele lui într-o aură aproape sacră.
A fi student în anii ‘70 - ‘80 era nu numai şansa fulgerătoare şi nesperată de a scăpa, pentru cinci ani, de coşmarul socialismului curent, dar însemna, prin efortul pe care ţi-l cerea şcoala, un statut asumat cu oarecare orgoliu intelectual. Stupidă în programă şi metodologie, îngrămădind cantităţi uriaşe de cunoştinţe neimportante, teoretizând în exces şi împingând uneori la catedră securişti sau pur şi simplu imbecili, şcoala superioară din timpul comunismului avea, totuşi, o consistenţă superioară celei de azi. Chiar dacă rigoarea ţinea mai mult de regulamente, chiar dacă universitatea cerea în primul
rând forţaj şi abia apoi subtilitate, presiunea pe care o punea zilnic asupra studentului sfârşea prin a da rezultate.
A intra la facultate în epoca Ceauşescu era de zece ori mai greu decât azi.
Era un eveniment care îţi marca definitiv destinul şi pentru care, în consecinţă, te pregăteai ca pentru măritiş. Admiterea în învăţământul superior te smulgea din destinul minor pus la cale de tezele partidului. Urma să nu mai fii muncitor în fabrică sau lucrător la câmp, ci inginer, profesor, medic
sau arhitect. Erai salvat, pentru o fracţiune de eternitate, pentru cei cinci ani extraşi din circuitul comun şi lăsat să trăieşti în iluzia că se poate. Aveai răgaz să respiri, să citeşti, să înveţi, să cunoşti oameni şi bucăţi din cultura la care visai. Aşa se face că miza admiterii, dificultatea ei şi satisfacţia pe care ţi-o dădea saltul dincolo împachetau evenimentul şi consecinţele lui într-o aură aproape sacră.
Întoarcerea demonilor
În vreme de criză, teoriile complotului ating paroxismul. Fricile amplifică fantasmele şi miturile conspiraţiei. Şi astfel motivul intervenţiei forţelor oculte în mersul „natural“ al lumii devine o formulă politico-mediatică centrală, iar reiterarea aproape rituală a tezei prezenţei reţelelor secrete şi criminale organizate de străini întregeşte un peisaj dominat de teama de viitor.
Dacă sistemul financiar
mondial s-a prăbuşit, dacă şomajul a crescut la cote de avarie, dacă economiile se clatină, iar modelul de societate a abundenţei nu mai funcţionează, dacă promisa „tinereţe fără bătrâneţe“ nu mai poate fi asigurată, trebuie descoperiţi degrabă responsabilii: acei maeştri ai tenebrelor, acei stăpâni ascunşi ai lumii care au luat deciziile. Furia şi resentimentele colective au nevoie de vinovaţi. Unii mai au, poate, iluzii, dar fascismul, în formele sale clasice sau mai noi, este deja aici. Şi cum niciodată această maladie cronică izvorâtă din superstiţie şi din ignoranţă nu a beneficiat în România de un tratament adecvat, situaţia devine gravă.
Paliativele şi improvizaţiile nu aveau cum combate o boală bine împământenită în imaginarul colectiv românesc dominat de o ortodoxie care nu şi-a lămurit legăturile cu legionarismul şi în cultura de masă impregnată de o istorie prezentată încă într-o cheie naţionalistă.
Deja Raoul Girardet explica, acum câteva decenii, cum teoria complotului este cu atât mai convingătoare cu cât faptele sunt prezentate într-o ordine relevantă, dintr-o perspectivă logică aparent coerentă, şi par a avea aceeaşi cauză pe cât de simplă, pe atât de evidentă. Dar teoriile complotului nu oferă doar o aparentă explicaţie logică şi raţională unor elemente disparate, ea mai dezvăluie şi „adevărurile ascunse“, cele pe care „politica corectă“ nu le poate exprima. Şi iată fapte: mai multe persoane au fost interogate şi trei au fost reţinute în cadrul unei anchete privind traficul
de ovule. Majoritatea covârşitoare a acestora erau „israelieni“. Şi totul se întâmplă paralel cu scandalul ţinutei wehrmachtiene etalate la o prezentare de modă de Radu Mazăre.
Presa, preluând aproape automat versiunea autorităţilor, îi prezintă pe cei trei drept vinovaţi de a fi făcut comerţ (vechea acuză de mercantilism evreiesc?) cu ovule ale unor „donatoare“ române retribuite (oare doar un posibil complot împotriva creşterii demografice româneşti sau chiar o adaptare a vechiului mit antisemit al omorului ritual al unui nou-născut creştin) în favoarea unor cupluri din Israel. Oricum, acuzele prezentate în această formă conţin o doză excesivă de biologism, ceea ce trimite către o anumită ideologie implicită. Între timp, prezumţia de nevinovăţie nu pare să aibă vreo relevanţă în acest caz. Autorul acestor rânduri ignoră faptul dacă medicii de la Sabyc au încălcat sau nu legea românească. Constată însă că prezentarea faptelor urmează un vechi şablon antisemit. Iar antisemitismul, fie şi involuntar, nu poate fi scuzat.
Dacă sistemul financiar
mondial s-a prăbuşit, dacă şomajul a crescut la cote de avarie, dacă economiile se clatină, iar modelul de societate a abundenţei nu mai funcţionează, dacă promisa „tinereţe fără bătrâneţe“ nu mai poate fi asigurată, trebuie descoperiţi degrabă responsabilii: acei maeştri ai tenebrelor, acei stăpâni ascunşi ai lumii care au luat deciziile. Furia şi resentimentele colective au nevoie de vinovaţi. Unii mai au, poate, iluzii, dar fascismul, în formele sale clasice sau mai noi, este deja aici. Şi cum niciodată această maladie cronică izvorâtă din superstiţie şi din ignoranţă nu a beneficiat în România de un tratament adecvat, situaţia devine gravă.
Paliativele şi improvizaţiile nu aveau cum combate o boală bine împământenită în imaginarul colectiv românesc dominat de o ortodoxie care nu şi-a lămurit legăturile cu legionarismul şi în cultura de masă impregnată de o istorie prezentată încă într-o cheie naţionalistă.
Deja Raoul Girardet explica, acum câteva decenii, cum teoria complotului este cu atât mai convingătoare cu cât faptele sunt prezentate într-o ordine relevantă, dintr-o perspectivă logică aparent coerentă, şi par a avea aceeaşi cauză pe cât de simplă, pe atât de evidentă. Dar teoriile complotului nu oferă doar o aparentă explicaţie logică şi raţională unor elemente disparate, ea mai dezvăluie şi „adevărurile ascunse“, cele pe care „politica corectă“ nu le poate exprima. Şi iată fapte: mai multe persoane au fost interogate şi trei au fost reţinute în cadrul unei anchete privind traficul
de ovule. Majoritatea covârşitoare a acestora erau „israelieni“. Şi totul se întâmplă paralel cu scandalul ţinutei wehrmachtiene etalate la o prezentare de modă de Radu Mazăre.
Presa, preluând aproape automat versiunea autorităţilor, îi prezintă pe cei trei drept vinovaţi de a fi făcut comerţ (vechea acuză de mercantilism evreiesc?) cu ovule ale unor „donatoare“ române retribuite (oare doar un posibil complot împotriva creşterii demografice româneşti sau chiar o adaptare a vechiului mit antisemit al omorului ritual al unui nou-născut creştin) în favoarea unor cupluri din Israel. Oricum, acuzele prezentate în această formă conţin o doză excesivă de biologism, ceea ce trimite către o anumită ideologie implicită. Între timp, prezumţia de nevinovăţie nu pare să aibă vreo relevanţă în acest caz. Autorul acestor rânduri ignoră faptul dacă medicii de la Sabyc au încălcat sau nu legea românească. Constată însă că prezentarea faptelor urmează un vechi şablon antisemit. Iar antisemitismul, fie şi involuntar, nu poate fi scuzat.
Udrea nu-i ca Ridzi?
Silviu Sergiu: „Elena Udrea procedează la fel ca Monica Iacob Ridzi. Promovarea turismului în România este un paravan legal
pentru a-şi promova propria imagine şi a plăti aceste servicii cu bani publici”.
„Iarna nu-i ca vara”, iar „Elena Udrea nu-i ca Monica Iacob Ridzi”. Două lucruri în care Traian Băsescu pare să creadă cu tărie. Prima
propoziţie este o axiomă şi nu necesită demonstraţie. A doua poate fi lesne argumentată, prin maniera diferită în care preşedintele tratează cele două cazuri, în esenţă, asemănătoare.
În scandalul „Ridzi”, preşedintele a evitat iniţial o poziţie publică şi a acceptat sacrificarea sa pentru că presiunea opiniei publice nu s-a diminuat în timp şi exista pericolul să deconteze scandalul în alegerile prezidenţiale. După demisia lui Ridzi, în singura intervenţie publică pe acest caz, şeful statului a înfierat practica unor politicieni de a-şi face imagine în presă, achitând aceste servicii cu bani publici şi, implicit, obiceiul unor televiziuni de a accepta acest târg. O poziţie corectă pe fond, dar total lipsită de credibilitatea rostită de şeful statului, având în vedere că Elena Băsescu s-a numărat printre beneficiarele ştirilor contra cost
.
În privinţa Elenei Udrea, preşedintele are o atitudine diferită. A preferat o intervenţie tranşantă, de la primele semne că dezbaterea publică se concentrează tot mai mult pe maniera în care ministrul turismului cheltuieşte banul
public. Preşedintele a decretat că 10 ani de acum încolo vom avea nevoie de un Minister al Turismului şi a aprobat politica fostei sale şefe de cabinet, de a cheltui bani publici cu nemiluita, pentru a promova în străinătate turismul din România, deşi domeniul este într-o comă profundă.
Elena Udrea procedează la fel ca Monica Iacob Ridzi, e drept, într-o manieră mult mai inteligentă şi cheltuind sume mult mai mari. Promovarea turismului românesc este un paravan legal pentru a-şi promova propria imagine, plătind aceste servicii cu bani publici. Traian Băsescu nu vede nicio problemă. În opinia sa, Elena Udrea are un scop legitim pentru cheltuirea fondurilor publice.
pentru a-şi promova propria imagine şi a plăti aceste servicii cu bani publici”.
„Iarna nu-i ca vara”, iar „Elena Udrea nu-i ca Monica Iacob Ridzi”. Două lucruri în care Traian Băsescu pare să creadă cu tărie. Prima
propoziţie este o axiomă şi nu necesită demonstraţie. A doua poate fi lesne argumentată, prin maniera diferită în care preşedintele tratează cele două cazuri, în esenţă, asemănătoare.
În scandalul „Ridzi”, preşedintele a evitat iniţial o poziţie publică şi a acceptat sacrificarea sa pentru că presiunea opiniei publice nu s-a diminuat în timp şi exista pericolul să deconteze scandalul în alegerile prezidenţiale. După demisia lui Ridzi, în singura intervenţie publică pe acest caz, şeful statului a înfierat practica unor politicieni de a-şi face imagine în presă, achitând aceste servicii cu bani publici şi, implicit, obiceiul unor televiziuni de a accepta acest târg. O poziţie corectă pe fond, dar total lipsită de credibilitatea rostită de şeful statului, având în vedere că Elena Băsescu s-a numărat printre beneficiarele ştirilor contra cost
.
În privinţa Elenei Udrea, preşedintele are o atitudine diferită. A preferat o intervenţie tranşantă, de la primele semne că dezbaterea publică se concentrează tot mai mult pe maniera în care ministrul turismului cheltuieşte banul
public. Preşedintele a decretat că 10 ani de acum încolo vom avea nevoie de un Minister al Turismului şi a aprobat politica fostei sale şefe de cabinet, de a cheltui bani publici cu nemiluita, pentru a promova în străinătate turismul din România, deşi domeniul este într-o comă profundă.
Elena Udrea procedează la fel ca Monica Iacob Ridzi, e drept, într-o manieră mult mai inteligentă şi cheltuind sume mult mai mari. Promovarea turismului românesc este un paravan legal pentru a-şi promova propria imagine, plătind aceste servicii cu bani publici. Traian Băsescu nu vede nicio problemă. În opinia sa, Elena Udrea are un scop legitim pentru cheltuirea fondurilor publice.
Munciţi pe un leu, domnule Boc!
Când traiul de azi pe mâine, pe banii băncilor, se va fi sfârşit, Guvernul va face din nou apel la solidaritate, obligat fiind să taie în carne vie
. N-ar strica un exemplu, dat cât de curând!
Nimeni nu face afaceri cu bani de acasă, că de aia există bănci. Guvernul Boc se pare că a învăţat bine această lecţie, de voie, de nevoie, din moment ce n-a fost lună în acest an în care să nu se împrumute în cel puţin cinci-şase rânduri. Problema în sine nu-i dureroasă, pentru că avantajul statului, spre deosebire de debitorul-om-de-la-bloc, este că banii
nu trebuie să-i dea înapoi, cel puţin nu pe toţi şi nu repede -, mai ia un împrumut ca să-l rostogolească pe primul ş.a.m.d., mai ales că are balta peşte - adică băncile bani, cel puţin deocamdată.
Problema celor 11 miliarde de euro pe care Guvernul le-a împrumutat prin această schemă de la bănci nu-i spinoasă nici din perspectiva macro: stăm încă bine la capitolul datorie publică.
Problema apare când se pune întrebarea ce face Guvernul cu aceşti bani? Ar trebui ca, teoretic, să facă afaceri în beneficiul naţiunii, ceea ce pentru o ţară ca România e relativ simplu: străzi, spitale, reţele de utilităţi, canalizare. În câteva rânduri ni s-a servit cifra de 13 miliarde de lei - adică peste trei miliarde de euro investiţii publice. Nu se vede însă nimic, proiectele demarate anii trecuţi merg cu viteza melcului, n-am văzut vreun tăiat de panglică de multe luni, iar proiectele mari care se anunţă vin la pachet cu credite
viitoare. Totul e înţepenit, iar singura destinaţie a sumelor imense împrumutate de la bănci este traiul de zi cu zi: plata salariilor, a pensiilor, a alocaţiilor şi, deloc neglijabil, a imensului aparat de stat, moştenit de la liberali şi înmulţit de social democraţi-liberali. Iar pentru asta toată naţia plăteşte dobândă, deloc mică.
Nu-ţi trebuie multă minte ca să ajungi la soluţia împrumutului pentru traiul de azi pe mâine, ca să ai ce să dai de mâncare la milioanele de bugetari şi pensionari. Numai că nu duce nicăieri, nu e o afacere
. E subzistenţă şi este clar că momentul în care se va tăia dur se apropie - din pensii, din salarii, din numărul de slujbaşi ai statului. Este clar că morişca BNR-bănci-stat se va gripa la un moment dat şi vom ajunge la acea realitate a anilor ’90, prea dură ca s-o îmbrăţişăm, dar mult mai dureroasă în efecte tocmai pentru că n-am aplicat-o: terapia de şoc. Un umil sfat pentru premier: domnule Boc, faceţi-vă salariul un leu! Dumneavoastră şi miniştrii dvs.! Nu ajută prea mult deocamdată, dar vă va ajuta când veţi vorbi despre solidaritate în faţa miilor de oameni pe care-i veţi da afară sau a sutelor de mii cărora le veţi tăia, de data asta pe bune
, salariile!
. N-ar strica un exemplu, dat cât de curând!
Nimeni nu face afaceri cu bani de acasă, că de aia există bănci. Guvernul Boc se pare că a învăţat bine această lecţie, de voie, de nevoie, din moment ce n-a fost lună în acest an în care să nu se împrumute în cel puţin cinci-şase rânduri. Problema în sine nu-i dureroasă, pentru că avantajul statului, spre deosebire de debitorul-om-de-la-bloc, este că banii
nu trebuie să-i dea înapoi, cel puţin nu pe toţi şi nu repede -, mai ia un împrumut ca să-l rostogolească pe primul ş.a.m.d., mai ales că are balta peşte - adică băncile bani, cel puţin deocamdată.
Problema celor 11 miliarde de euro pe care Guvernul le-a împrumutat prin această schemă de la bănci nu-i spinoasă nici din perspectiva macro: stăm încă bine la capitolul datorie publică.
Problema apare când se pune întrebarea ce face Guvernul cu aceşti bani? Ar trebui ca, teoretic, să facă afaceri în beneficiul naţiunii, ceea ce pentru o ţară ca România e relativ simplu: străzi, spitale, reţele de utilităţi, canalizare. În câteva rânduri ni s-a servit cifra de 13 miliarde de lei - adică peste trei miliarde de euro investiţii publice. Nu se vede însă nimic, proiectele demarate anii trecuţi merg cu viteza melcului, n-am văzut vreun tăiat de panglică de multe luni, iar proiectele mari care se anunţă vin la pachet cu credite
viitoare. Totul e înţepenit, iar singura destinaţie a sumelor imense împrumutate de la bănci este traiul de zi cu zi: plata salariilor, a pensiilor, a alocaţiilor şi, deloc neglijabil, a imensului aparat de stat, moştenit de la liberali şi înmulţit de social democraţi-liberali. Iar pentru asta toată naţia plăteşte dobândă, deloc mică.
Nu-ţi trebuie multă minte ca să ajungi la soluţia împrumutului pentru traiul de azi pe mâine, ca să ai ce să dai de mâncare la milioanele de bugetari şi pensionari. Numai că nu duce nicăieri, nu e o afacere
. E subzistenţă şi este clar că momentul în care se va tăia dur se apropie - din pensii, din salarii, din numărul de slujbaşi ai statului. Este clar că morişca BNR-bănci-stat se va gripa la un moment dat şi vom ajunge la acea realitate a anilor ’90, prea dură ca s-o îmbrăţişăm, dar mult mai dureroasă în efecte tocmai pentru că n-am aplicat-o: terapia de şoc. Un umil sfat pentru premier: domnule Boc, faceţi-vă salariul un leu! Dumneavoastră şi miniştrii dvs.! Nu ajută prea mult deocamdată, dar vă va ajuta când veţi vorbi despre solidaritate în faţa miilor de oameni pe care-i veţi da afară sau a sutelor de mii cărora le veţi tăia, de data asta pe bune
, salariile!
Securitatea si comunismul presedintelui
Traian Basescu a inceput sa fie huiduit. Este raspunsul la frecventele bai de multime pe care le face, consumand bani publici. Sub pretextul unor vizite prezidentiale in mijlocul comunitatilor locale. In realitate, el este in campanie
electorala. Dar nu recunoaste acest lucru, pentru a nu fi luat la intrebari. Pentru ca in niciun stat democratic nu este posibil ca cineva sa-si faca o campanie personala prin deturnari de fonduri. Cu atat mai mult, in plina criza. La pachet cu Basescu sunt huiduiti si liderii PD-L, vinovati pentru ca ii acorda sprijin politic neconditionat. Viorel Hrebenciuc a facut o declaratie interesanta: "criza se va sfarsi - a spus el - odata cu Traian Basescu". Este cat se poate de real. Ce determina o asemenea afirmatie? Care este originea unor asemenea reactii de respingere care, evident, se vor intensifica? De ce a inceput marea huiduala?
Sunt trei motive mari pe care eu le-am identificat. In esenta, Basescu se face vinovat de o profunda imoralitate, pe care populatia o intelege si o condamna. Nu este vorba doar de o imoralitate politica. Ci si de alta natura. Frizand lacomia. In al doilea rand, pe parcursul intregii sale cariere, ma refer la cele cinci mandate ca ministru al Transporturilor, la mandatul sau de primar general si la cel de presedinte, el s-a dovedit contraproductiv. Nu a facut decat sa aduca prejudicii statului roman si, implicit, cetateanului. Iar acum, in fine, cetateanul a inceput sa inteleaga. Si, in al treilea rand, acelasi Traian Basescu a esuat in toate proiectele sale de politica externa. Umilindu-ne, ca natiune, intr-o masura fara precedent. Avem semnale ca cetateanul a inteles care este cauza izolarii Romaniei. Iar in disperare de cauza, pana la alegerile din noiembrie, nu are alta solutie decat sa huiduie. Ma voi referi, in acest editorial, doar la prima
cauza, urmand sa dezvolt in viitor si celelalte doua teme.
Traian BAsescu, dupa o retragere strategica de un an, atunci cand a fost supus unei presiuni penale si unui linsaj mediatic, avand ca punct de plecare scandalul "Flota", a revenit in Partidul Democrat cu putin timp inainte sa se produca doua evenimente. Primul a fost cazul Adrian Severin, care a declansat o adevarata furtuna, afirmand ca exista sefi de partid si directori de ziare agenti ai unor puteri straine. Al doilea, momentul in care a fost legiferata obligatia de a declara, sub sanctiune penala pentru fals, daca un demnitar politic a colaborat sau nu cu Securitatea. In ambele situatii, Basescu a dat din colt in colt in fata colegilor de partid, marturisind ca in functia de sef al Agentiei Navrom de la Anvers nu avea alta solutie decat sa dea rapoarte la Securitate. In ambele situatii, colegii sai au inchis ochii. Odata ajuns, cu sustinerea lor, primar general, Traian Basescu i-a eliminat, pe rand, din partid. Incepand chiar cu fondatorul PD, Petre Roman. Anterior iesirii sale temporare de pe scena politica, Basescu locuia la Bucuresti
, intr-o luxoasa vila
nationalizata. Cand in Parlament s-a supus la vot un proiect pentru restituirea proprietatilor confiscate de regimul comunist, Basescu a fost contra. Si, cu nonsalanta, a explicat de ce: "cum sa votez eu impotriva intereselor propriei mele familii?". Ca si cand, in Parlament, el a fost reprezentantul nu al alegatorilor, ci al familiei
sale.
In urmAtorul demers editorial voi dezvolta aceasta tema a imoralitatii. Si, apoi, capitolele urmatoare.
electorala. Dar nu recunoaste acest lucru, pentru a nu fi luat la intrebari. Pentru ca in niciun stat democratic nu este posibil ca cineva sa-si faca o campanie personala prin deturnari de fonduri. Cu atat mai mult, in plina criza. La pachet cu Basescu sunt huiduiti si liderii PD-L, vinovati pentru ca ii acorda sprijin politic neconditionat. Viorel Hrebenciuc a facut o declaratie interesanta: "criza se va sfarsi - a spus el - odata cu Traian Basescu". Este cat se poate de real. Ce determina o asemenea afirmatie? Care este originea unor asemenea reactii de respingere care, evident, se vor intensifica? De ce a inceput marea huiduala?
Sunt trei motive mari pe care eu le-am identificat. In esenta, Basescu se face vinovat de o profunda imoralitate, pe care populatia o intelege si o condamna. Nu este vorba doar de o imoralitate politica. Ci si de alta natura. Frizand lacomia. In al doilea rand, pe parcursul intregii sale cariere, ma refer la cele cinci mandate ca ministru al Transporturilor, la mandatul sau de primar general si la cel de presedinte, el s-a dovedit contraproductiv. Nu a facut decat sa aduca prejudicii statului roman si, implicit, cetateanului. Iar acum, in fine, cetateanul a inceput sa inteleaga. Si, in al treilea rand, acelasi Traian Basescu a esuat in toate proiectele sale de politica externa. Umilindu-ne, ca natiune, intr-o masura fara precedent. Avem semnale ca cetateanul a inteles care este cauza izolarii Romaniei. Iar in disperare de cauza, pana la alegerile din noiembrie, nu are alta solutie decat sa huiduie. Ma voi referi, in acest editorial, doar la prima
cauza, urmand sa dezvolt in viitor si celelalte doua teme.
Traian BAsescu, dupa o retragere strategica de un an, atunci cand a fost supus unei presiuni penale si unui linsaj mediatic, avand ca punct de plecare scandalul "Flota", a revenit in Partidul Democrat cu putin timp inainte sa se produca doua evenimente. Primul a fost cazul Adrian Severin, care a declansat o adevarata furtuna, afirmand ca exista sefi de partid si directori de ziare agenti ai unor puteri straine. Al doilea, momentul in care a fost legiferata obligatia de a declara, sub sanctiune penala pentru fals, daca un demnitar politic a colaborat sau nu cu Securitatea. In ambele situatii, Basescu a dat din colt in colt in fata colegilor de partid, marturisind ca in functia de sef al Agentiei Navrom de la Anvers nu avea alta solutie decat sa dea rapoarte la Securitate. In ambele situatii, colegii sai au inchis ochii. Odata ajuns, cu sustinerea lor, primar general, Traian Basescu i-a eliminat, pe rand, din partid. Incepand chiar cu fondatorul PD, Petre Roman. Anterior iesirii sale temporare de pe scena politica, Basescu locuia la Bucuresti
, intr-o luxoasa vila
nationalizata. Cand in Parlament s-a supus la vot un proiect pentru restituirea proprietatilor confiscate de regimul comunist, Basescu a fost contra. Si, cu nonsalanta, a explicat de ce: "cum sa votez eu impotriva intereselor propriei mele familii?". Ca si cand, in Parlament, el a fost reprezentantul nu al alegatorilor, ci al familiei
sale.
In urmAtorul demers editorial voi dezvolta aceasta tema a imoralitatii. Si, apoi, capitolele urmatoare.
Ce ne faceam daca Mazare vedea Brokebak Mountain?
Cred ca Radu Mazare a reusit sa implice PSD in primul scandal real international, intr-o perioada in care unul dintre minimele avantaje ale lui Mircea Geoana in cursa pentru Cotroceni consta in usile marilor cancelarii inchise in nasul lui Traian Basescu. Nu are nicio importanta daca ziarele israeliene sau agentiile internationale au aflat de prestatia ca fotomodel nazist a primarului constantean de la o singura sursa, demonstrandu-se astfel forta presei, chiar si a unui ziar mic. Chiar il felicit pe gazetarul care a reusit informarea in scurt timp a mediei straine! E tare! Stirea a fost rapid
confirmata si a devenit scandal international. A contribuit si Mazare din plin, prin aroganta primelor raspunsuri date dupa aparitia pozelor, mai ales a cataramei buclucase pe care era svastica. Primarul a lasat sa se inteleaga ca a vrut sa faca o metafora de pe scena prezentarii de moda, inspirat de “Operatiunea Valkyrie”, el intruchipand ofiterul care a fost la un pas de sacrificiul suprem pe frontul din Africa si apoi planuieste asasinarea despotului nebun care a tarat toata lumea in razboi. O metafora la ce ar trebui sa pateasca “Iuda zilelor noastre”, cum il numea Mazare pe presedinte. Lasam la o parte ca modelul e prost ales, complotistii “Valkyrie” au sfarsit toti mai prost ca despotul nebun. Daca era sa caute un exemplu de complot reusit, mai bine Mazare vedea “Caligula” si hainele (din putinele secvente in care protagonistii erau imbracati!) erau mai potrivite pentru sezonul estival. Ma mai gandesc la un lucru, Mazare a “re-ecranizat” pana acum James Bond, Valkyrie... daca urmeaza “Brokebak Mountain”, eu imi vand televizorul. P.S. Din cazul Mazare, in care pana la urma, in calitate de sef pe linie de partid al primarului, va fi silit sa-si ceara public scuze de la o comunitate jignita gratuit, Mircea Geoana trebuie sa inteleaga ca baronii locali sunt la fel de utili daca le da cate o functie pentru protejatii lor fara a mai trebui sa se afiseze cu ei si cand gresesc flagrant. Un exemplu e Mazare, altul e Oprisan, care spumega la adresa ministrului educatiei... si lista poate continua pana la 42.
confirmata si a devenit scandal international. A contribuit si Mazare din plin, prin aroganta primelor raspunsuri date dupa aparitia pozelor, mai ales a cataramei buclucase pe care era svastica. Primarul a lasat sa se inteleaga ca a vrut sa faca o metafora de pe scena prezentarii de moda, inspirat de “Operatiunea Valkyrie”, el intruchipand ofiterul care a fost la un pas de sacrificiul suprem pe frontul din Africa si apoi planuieste asasinarea despotului nebun care a tarat toata lumea in razboi. O metafora la ce ar trebui sa pateasca “Iuda zilelor noastre”, cum il numea Mazare pe presedinte. Lasam la o parte ca modelul e prost ales, complotistii “Valkyrie” au sfarsit toti mai prost ca despotul nebun. Daca era sa caute un exemplu de complot reusit, mai bine Mazare vedea “Caligula” si hainele (din putinele secvente in care protagonistii erau imbracati!) erau mai potrivite pentru sezonul estival. Ma mai gandesc la un lucru, Mazare a “re-ecranizat” pana acum James Bond, Valkyrie... daca urmeaza “Brokebak Mountain”, eu imi vand televizorul. P.S. Din cazul Mazare, in care pana la urma, in calitate de sef pe linie de partid al primarului, va fi silit sa-si ceara public scuze de la o comunitate jignita gratuit, Mircea Geoana trebuie sa inteleaga ca baronii locali sunt la fel de utili daca le da cate o functie pentru protejatii lor fara a mai trebui sa se afiseze cu ei si cand gresesc flagrant. Un exemplu e Mazare, altul e Oprisan, care spumega la adresa ministrului educatiei... si lista poate continua pana la 42.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
