vineri, 27 martie 2009

Băsescu pune condiţii înainte să suplimenteze trupele

România este dispusă să-şi îngroase rândurile militarilor în Afganistan după summitul de la Bucureşti, numai dacă şi Aliaţii vor răspunde la fel. Un alt interes al delegaţiei României, pe lângă extinderea în Balcani, ar fi obţinerea unui sistem de securitate complementar scutului antirachetă, care să îi asigure „acoperirea“. Precizările privind aşteptările pe care oficialii români le au de la Summitul NATO au fost făcute aseară de preşedintele Traian Băsescu, la TVR. În cazul în care Aliaţii nu vor accepta, Băsescu intenţionează să deschidă subiectul la întâlnirea de la Neptun cu preşedintele american George W. Bush, pentru o „soluţie bilaterală“. Poziţia României la summit Potrivit preşedintelui, agenda summitului „are trei mari teme“: extinderea NATO, operaţiunile Alian- ţei, în special cele din Afganistan, şi ameninţările secolului XXI - rachetele balistice, acţiunile teroriste şi cele împotriva sistemelor cibernetice, dar şi securitatea energetică. Operaţiunile Alianţei - Afganistan. „România nu va fi un furnizor necondiţ ionat de trupe în continuare în Afganistan“, a anunţat Băsescu. El a precizat că rezerva de 120 de militari a României poate fi pusă la dispoziţia NATO, pentru a apăra credibilitatea Alianţei, „dar nu în timp ce alţii nu reacţionează sau îşi ţin trupele în est, unde nu se întâmplă mare lucru“. Extinderea NATO. Potrivit preşedintelui, „este important să primească invitaţie Croaţia, Macedonia şi Albania“. Totodată, România aş- teaptă trecerea Bosniei-Herţegovina, a Muntenegrului şi a Serbiei la nivelul de dialog intensificat şi, în plus
, atât Ucraina, cât şi Georgia să primească Planul de Acţiune pentru Aderare. Ameninţările. În privinţa Rusiei, Băsescu crede că „logica actuală nu mai poate fi cea a Războiului Rece, ci a unui parteneriat între Rusia şi NATO“, cel puţin în ceea ce priveşte ameninţările militare. ALERTĂ ZERO Evacuarea delegaţiilor ar dura 135 de minute În cazul unui atac terorist în timpul Summitului NATO, cei 3.000 de oficiali ar putea fi evacuaţi din Palatul Parlamentului pe culoarul unic în două ore şi 15 minute. Potrivit preşedintelui Băsescu, acesta a fost rezultatul repetiţiei generale făcute sâmbă tă în Capitală, care nu a avut ca scop verificarea timpilor de transport
al oficialilor la summit, aşa cum s-a dat de înţeles, ci evacuarea lor de urgenţă. „S-a simulat de fapt evacuarea tuturor delegaţiilor ca urmare a unui atac terorist“, a dezvăluit preşedintele. „S-a constatat că toate delegaţ iile pot fi evacuate în două ore şi 15 minute. Suntem în măsură să garantă m securitatea summitului“, a mai spus el. Şeful statului a adăugat că „toate structurile statului sunt în stare de alertă zero“, care corespunde, de fapt, codului portocaliu.