vineri, 27 martie 2009

SRI: Autoturismul lovit de Traian Băsescu ne aparţine

SRI a admis oficial prin purtătorul său de cuvânt, Marius Bercaru, că autoturismul lovit duminică de maşina condusă de preşedintele Traian Băsescu aparţine Serviciului Român de Informaţii şi era într-o misiune legată de summit-ul NATO. Preşedintele Traian Băsescu a provocat duminică seară un accident în lanţ, în zona Cişmigiu. Şeful statului se afla la volanul unui autoturism
SPP, cand a tamponat o maşină din faţa lui, care a intrat la rândul ei într-un alt vehicul.

Traian Băsescu s-a prezentat la Secţia de poliţie de la Candiano Popescu pentru formalităţile necesare în urma accidentului. El a fost însoţit de purtătorul său de cuvânt, Valeriu Turcan, şi de generalul de brigadă SPP, Cristian Creţu. Şeful statului se afla singur în maşina pe care o conducea, aceasta nefiind avariată grav în urma accidentului.

În urma accidentului în care a fost implicat preşedintele, au apărut numeroase controverse, una dintre ele fiind dezbătută în ediţia de marţi a ziarului Ziua. Conform cotidianului, Traian Băsescu a compromis o operaţiune de filaj a Serviciului Român de Informaţii. Astfel, potrivit ziarului Ziua, în Dacia 1310 lovită de Băsescu s-ar fi aflat un ofiţer de informaţii care executa o misiune în zona Cişmigiu.

Din cauza accidentului, operaţiunea a fost compromisă, iar agentul SRI a fost deconspirat. Cotidianul susţine că Poliţia Rutieră şi SPP nu au oferit detalii despre şoferul sau despre maşina lovită de autoturismul condus de preşedinte, deoarece Dacia implicată în coliziune ar aparţine SRI.

Ofiţerul SRI "accidentat" ar fi avut, potrivit Ziua, o acoperire perfectă, fiind "deghizat" într-un cetăţean între două vârste cu barbă care îşi plimba căţelul.