luni, 20 iulie 2009

"Fondul de pensii este prăbuşit"

Astfel a caracterizat Traian Băsescu, aseară, situaţia în care se află fondul. Preşedintele a declarat, la Realitatea, că aceste fonduri nu sunt suficiente pentru acoperirea majorărilor pornite în 2007 şi consolidate în 2008.

În consecinţă, în 2009 vor trebui aduse 1,3 miliarde de euro
din bugetul de stat pentru pensii, a apreciat şeful statului.

"Fondul de pensii este prăbuşit", a avertizat Băsescu. Ulterior, el şi-a nunaţat declaraţia şi a menţionat că poate expresia pe care a folosit-o nu este potrivită. Preşedintele a declarat că n-ar vrea să se înţeleagă din spusele sale că de la anul nu se vor mai putea plăti pensiile.

El a explicat că fondul de pensii nu are în prezent bani care să acopere majorarea pensiilor pornită în 2007 şi consolidată în 2008, prin devansarea momentului creşterii pensiilor, de la 1 octombrie.

"La anul, ca să putem plăti pensiile aşa cum ele sunt acum, din bugetul de stat trebuie duse 1,2 - 1,3 miliarde de euro", a spus Băsescu.

El a mai explicat că, în viziunea sa, un fond, fie el de investiţii sau de pensii, care nu-şi mai poate face plăţile se numeşte "un fond prăbuşit" şi că soluţia va fi să se ia bani de la bugetul de stat.

Băsescu l-a lăudat pe Tăriceanu

Şeful statului a mai apreciat că măsurile luate de Guvernul Tăriceanu în preîntâmpinarea crizei economice au fost bune, deşi le-a considerat insuficiente în contextul economic al României.

De asemenea, el a dat un exemplu de bună colaborare cu premierul, atunci când Executivul a adoptat ordonanţa de urgenţă care a suspendat taxa auto pe termen de un an, măsură luată după ce preşedintele a propus această direcţie primului-ministru.